Iubirea:x

Sunt atat de rare momentele in care lasam inima sa vorbesca in locul ratiunii impregnate de stereotipuri si alienate de masti.Cu totii credem ca intelegem sensul expresiei "iubire neconditionata". De asta ramane doar o expresie...unul dintre multele clisee care ajuta la imbogatirea discursurilor din fata amicilor de bere. Ma gandesc la acele momente in care eu insami m-am lansat in discutii aprinse despre asta. Mi se parea mie ca un atare subiect imi evidentiaza feminitatea si profunzimea si tare mandra eram cand reuseam sa intorc cuvintele pe calea ideilor mele.As vrea sa va pot privi acum in ochi si sa las energia pe care o eman in mod spontan - energia pura, nealterata, singura purtataore a sentimentelor autentice - sa vorbeasca pentru mine. In cuvinte se poate spune cam atat: Iubirea nu judeca si nu incearca sa schimbe, Iubirea accepta si pretuieste. Opusul iubirii este frica. Din frica apar neincrederea, judecata, gelozia, invidia. In ciuda aparentei, obiectul fricii nu este niciodata in afara noastra...Ne este frica ca nu suntem suficienti de buni, de aceea apare neincrederea care se transforma treptat in gelozie. Ne este frica ca, daca alegem sa intrerupem o relatie, vom pierde acea stabilitate confortabila dar totusi chinuitoare, de aceea apare dorinta de a-l schimba pe cel de langa noi dupa imaginea pe care o avem despre partenerul ideal. Ne este frica ca nu vom fi acceptati pentru ceea ce suntem, de aceea ne modelam personalitatea in concordanta cu ceea ce presupunem ca se asteapta de la noi. Ne este frica de respingere, de aceea cel mai adesea nu avem curajul sa intrebam, ci apelam la asumptii.Cum putem sa cerem sa fim iubiti, acceptati, cand noi nu ne acceptam pe noi insine? Surprindeti absurdul din situatia asta? Ne respingem pe noi insine, ne supunem judecatii acelei instante a psihicului pe care ne-am format-o in timp cu rol de autocontrol...numai ca la un moment dat devine o voce aparte, un Judecator care loveste nemilos in noi si in ceilalti si care ne condamna iar si iar la o existenta nefericita. Toate judecatile pe care le aplicam celorlalti, le aplicam in primul rand asupra noastra! Cam asa se formeaza o valoare...La un moment dat in viata, din multele modele de comportament care ni se ofera, optam pentru unul sau altul si il interorizam, il repetam pana devine parte din noi, firecul nostru. Odata devenit valoare, modelul isi pierde sensul, motivatia alegerii initiale se uita. Ramane o imagine pe care o adaugam la suita de aspecte-"trebuie" si la inaltimea careia vom incerca in permanenta si cu disperare sa ne plasam. In acelasi timp vom incerca sa-i "masuram" si pe cailalti dupa aceleasi principii. Fireste ca printre atatea imagini, unele contradictorii, ne va fi foarte greu sa vedem adevarul. Si totul porneste de la frica. Curajul nu este ceea ce vedem in filme...supereroi care trec prin foc si sabie ca salveze copilasi si femei aflate in primejdie. Curajul este decizia de a-ti privi propria frica in ochi si de a o topi cu flacara Iubirii, flacara lui Dumnezeu....

Si am inceput sa scriu,nici nu stiu ce sa zic,despre mine??Nu sunt persoana cea mai interesanta,dar sa zicem ca ar fi unele lucruri de povestit.Nici nu stiu cu ce sa incep.Cele bune,cele rele.Hai cu cele bune..Imi plac oamenii, imi place sa ii ascult si apreciez enorm momentele unice cand simt ca am mai invatat ceva de la un om deosebit. Imi plac batranii de la tara, care prin cuvinte simple spun un mare adevar. Mi-ar fi placut sa traiesc in perioada interbelica, in Bucurestiul aristrocrat. Iubesc copiii si pentru mine sunt o sursa necontenita de energie si bucurie. Oricat de trist si mizerabil te-ai simti trebuie doar sa iti clatesti ochii in privirea unui copilas care iti si zambeste. Imi place orice forma de exprimare a sentimentelor, fie ca este muzica, dans, poezie, eseu, important este sa transmita, sa te faca sa vibrezi.  Urasc ipocrizia, proasta crestere,  femeile cu zambet fals si barbatii libidinosi..

La capitolul defecte stau destul de bine: sunt dezordonata, lenesa, fac numai ce imi place sau am chef, nu retin numere, nu stiu sa gatesc si am un soi de egocentrism ce uneori tinde sa devina enervant. Calitati sunt sigura ca am destule (inclusiv modestia), dar cea pe care eu o apreciez este naturaletea. Am reusit sa nu ma alterez in felul meu de a fi si a gandi si de asta sunt mandra. Sunt optimista si in acelasi timp ascund in mine un pic de dramatism, unul ma ajuta sa nu uit sa zambesc in fiecare zi care mi-a fost data, iar celalalt ma ajuta sa imi starnesc pasiunea